În loc de o lege a salarizării unice avem creșteri haotice de lefuri în preajma alegerilor

Cu o lună și jumătate înainte de alegeri, parlamentarii votează pe bandă rulantă creșteri ale salariilor, în timp ce premierul și unii dintre membrii Cabinetului critică măsurile, spun că nu sunt bani și că se încalcă legile.

Luni seară, comisiile reunite de Muncă și de Buget au adoptat, cu nelipsitul scandal politic, amendamente care prevăd majorarea salariilor de bază din învățământ cu 15% de la 1 ianuarie anul viitor. În aceeași ședință, pe fondul grevei din Sănătate, parlamentarii au decis și plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, nu la cel din 2009, cum era până acum, precum și majorarea cu 25% a remunerațiilor pentru personalul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), de la 1 decembrie anul acesta. Și personalul cu activitate de asistență socială va avea salarii mai mari cu 15 procente, au mai decis deputații.

Aceste creșteri vin în condițiile în care, cu doar trei luni în urmă, de la 1 august, 650 de mii de angajați ai statului au primit salarii majorate în diverse grade, costul suplimentar la buget fiind de 870 de milioane doar pentru anul acesta, și de 2,6 miliarde de lei în 2017. Diferența dintre creșterile din august și cele de acum este că, prin ordonanța din vară, s-a avut în vedere cu prioritate remunerarea mai atrăgătoare pentru debutanți și corectarea anumitor inechități, în timp ce amendamentele de luni seara operează nediferențiat. Ca procente, prin ordonanța din august, mai bine de jumătate dintre bugetari primeau între salarii mai mari cu 1-20%.

E bine de știut că toate aceste majorări de salarii se decid în condițiile în care suntem în al doilea an de inflație negativă, astfel că scăderea puterii de cumpărare este greu de susținut, iar bugetul pentru acest an a fost deja programat cu un deficit de 3% – dublu față de 2015, în condițiile unei creșteri economice foarte bune – ceea ce ne apropie de pragul procedurii de deficit excesiv din partea Comisiei Europene.

Legi încălcate

Prim-ministrul Dacian Cioloș a reacționat spunând că majorările votate de parlamentari vor duce ori la o creștere a deficitului bugetar, ori la o reducere a investițiilor. „Tot ce s-a votat în aceste ultime luni, în pregătirea campaniei, aşa cum, din păcate, ne-a obişnuit Parlamentul când votează în toate direcţiile măriri de salarii, fără calcule bugetare consistente, s-au cam adunat peste 9 miliarde de lei, deci peste 1% din PIB”, a declarant premierul la Adevărul Live.

El a criticat și creșterile nediferențiate, spunând că acestea „nu fac decât să crească şi mai mult dezechilibrele între modul cum sunt trataţi salariaţii” și a avertizat că, prin aceste decizii, „o lege a salarizării unitare nu va mai avea finanţare”. Cioloș a mai spus că aceste măriri vor diminua investițiile, care ar fi urmat să creeze locuri de muncă pe baza cărora să poate fi, în viitor, finanțate pensiile, din taxele noilor angajați.

Prezent la dezbaterile din comisii, ministrul Muncii,Dragoș Pâslaru, a atras atenția asupra faptului că se încalcă legea responsabilității fiscal-bugetare prin promovarea de acte normative care conduc la cresterea cheltuielilor de personal sau a pensiilor in sectorul bugetar cu mai putin de 180 de zile inainte de expirarea mandatului Guvernului. „ Nimeni nu va putea spune ca ne-am trezit brusc interesele pentru salarizarea din sectorul public atata timp cat partidele, mai ales cele care au ramas in sala, au avut tot timpul sa faca aceste modificari ani de zile”, a mai spus Pâslaru, care a calificat ca pomeni electorale ultimele majorări salariale.

Și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, s-a pronunțat împotriva deciziilor parlamentarilor. „ Acum au trecut (parlamentarii – n. red.) la ce știu de asemenea bine: la salarii și sporuri înainte de alegeri pentru cumpărarea votului oamenilor. Nimic altceva decât gălețile care se dădeau nu cu mult timp în urmă. Sigur, cu alt impact bugetar și pentru alt tip de electorat, dar cu aceeași intenție, cu același calcul cinic la bază”, a declarat acesta pentru Republica.ro.

Scandal politic și acuzații de manipulare a sindicaliștilor

Majorările de salarii votate luni seara au stârnit și scandal politic. Parlamentarii PNL s-au plans, prin vocea vicepreședintelui Eugen Nicolăescu, că ședința s-a ținut în altă sală decât fusese programat și au votat contra amendamentelor, dar acestea au trecut, întrucât PSD și ALDE au majoritatea în comisii.

În plus, au apărut și acuzații potrivit cărora protestul cadrelor medicale ar fi fost regizat, având în vedere că, în septembrie, parlamentarii PSD au anunțat că au preluat de la sindicate amendamente privitoare la creșteri de salarii în Sănătate, și chiar au stabilit un calendar astfel încât modificările să fie adoptate urgent. Discutarea amendamentelor a fost însă tergiversată mai bine de o lună, astfel că personalul medical a intrat în grevă.

Scenariul unei manipulări politice a grevei din Sănătate se bazează și pe relațiile foarte bune dintre conducerea sindicatului Sanitas și PSD. Sindicaliștii șefi din Sănătate sunt acuzați că primesc lefuri de zeci de ori mai mari decât ale medicilor, președintele Leonard Bărăscu încasând circa 7500 de euro lunar, iar adjunctul său, fost vicepreședinte al PSD Alba, Marius Sepi, având cumulat, de la Sanitas și CNSLR-Frăția, venituri lunare de peste trei mii de euro lunar. Presa a acuzat sindicatul, condus anterior de Marius Petcu, aflat în prezent la închisoare pentru corupție, că ar juca politic, având în vedere că nu face proteste atunci când PSD se află la guvernare, acuzație respinsă însă de liderii Sanitas.

Între timp, sindicaiștii din Sănătate și-au continuat protestul, pentru a doua zi consecutiv, până când au primit asigurări că majorările decise de comisii vor fi votate și în plenul Parlamentului. Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a amenințat însă că greva va fi reluată dacă măririle de lefuri nu vor fi aprobate lunea viitoare. Și, pentru ca disconfortul românilor ce au de mers la medic să fie complet, tot marți a picat, din nou, și sistemul informatic ce permite utilizarea cardurilor de sănătate.

Sursa